Un spatiu oarecare.

   O lume simpla. Aparent roz,dar foarte cruda. La fiecare pas facut simti teama, groaza, inselatorie, prefacatorie. O lume care se zbate intre rau si bine, intre lumina si intuneric, intre adevar si minciuna. Si de unde a pornit totul? Se presupune ca de la Adam si Eva … dar hai sa nu punem pe umerii lor o asemenea povara. Totusi, ori de cate ori aprofundez pe aceasta tema,nu pot sa nu ma intreb: cum ar fi fost lumea aceasta fara rau pe pamant? Probabil ca fiecare dintre noi isi pune intrebarea asta cel putin o data in viata. Intrebari fundamentale precum “Cine suntem? “ sau “Ce rol avem pe pamant” sunt la ordinea zilei, cel putin in randul adolescentilor care treptat descopera si invata cum sa faca fata realitatii.

   O piesa,zicea ca adevarul doare. Dar in comparative cu o minciuna, care este mai dureroasa? Cand lupti pentru ceva, peste ce prefer sa dai? Peste multe minciuni, care pot sa tea jute chiar daca afli ulterior adevarul si te doare, sau numai peste adevarul care poate fi greu de suportat?  Oare nu-I mai bine sa ramana cateodata si un vis neimplinit?

    Adevarul in toata chestia asta e ca, oricat ne-a dori, raul va exista mereu. Daca nu ar fi existat raul pe pamant, ce rost ar mai avea atunci Raiul si Iadul? Eva nu ar fi gresit, se presupune ca am avea viata vesnica. Dar Raiul si Iadul existau de la bun inceput. Sunt anumite intrebari la care nu putem raspunde, si nu ne ramane decat sa ne conformam. Dar cat mai putem rezista la toate dezamagirile, toate minciunile si suferintele prin care trecem? Ei bine, asta depinde de la caz la caz, in functie de experientele “victimei”. Daca ai parte de ele in fiecare zi, inveti sa traiesti cu ele, daca nu… totul se termina tragic. Si nu-I mai bine sa fim sincere si sa ne asumam repercursiunile decat sa facem rau? Dupa parerea mea, totul tine de bunul simt si de buna crestere !!

PS: Pentru pareri, lasati comentarii J. Mi-am refacut setarile si poate comenta oricine :)). Spor!

Ciudatenii.

     Apropiatii stiu : tot ce e ciudat imi place. Cu cat e mai ciudat,cu atat imi place mai mult. Si pe de-o parte, din acest "ciudat" face parte si astrologia (zodiacul.A nu se confunda horoscopul cu zodiacul,sunt 2 "stiinte" total diferite!), precum si tot ce tine de paranormal (fantome,ocultism).

     Ok, la partea cu fantomele sunt putin sceptica, pentru ca toate fenomenele "reale" se intampla numai in America. Cum si de ce? Numai ei stiu:). Dar, la partea cu zodiacul, este foarte reala, nu-i deloc o prostie, si mie mi se pare ceva genial! Cum ziceam, "zodiacul" este ceea ce observam in comun la diferiti oameni, de statut social diferit, dar nascuti sub semnul aceleasi zodii. Si as putea vorbi pe tema asta mult mult timp, deoarece ma pasioneaza, si m-am documentat, la fel si despre tot ce tine de fiecare zodie in parte. "Horoscopul" e cea mai mare prostie. Pentru ca, dupa parerea mea, nu are cum sa prezica ce urmeaza sa mi se intample numai in functie de cum se misca planetele prin Cosmos.

     Multi oameni devin ironici cand aud povesti pe tema asta, sau ii iau pe cei care cred peste picior. Chestia e ca nu ai in ce sa crezi, pentru ca nu e un nou Dumnezeu, ci e un studiu elaborat in urma unor studii de-a lungu timpului, efectuat pe anumite persoane.Eu nu va spun sa credeti, sau sa va documentati, eu va spun ca tot ce zice zodiacul este adevarat, pentru ca de cativa ani incoace, de cand am inceput sa ma documentez, am dat peste persoane din toate zodiile, si in mare parte, ceea ce am citit e adevarat. Cunosc persoane care sunt din zi,luna,an nascute ca si mine, si avem in comun majoritatea gusturilor in tot ce se poate. Cunosc alte persoane nascute in aceeasi zi,luna,an care seamana ca 2 picaturi de apa,dar si persoane care desi impartasesc aceeasi data, sunt ca si apa si focul. Zodiacul nu se poate mula dupa fiecare persoana, e ceva generalizat, dar foarte adevarat!

    Sincer va spun, e cea mai tare chestie pe care am descoperit-o vreodata. O recomand, de asemenea, si celor fara prejudecati!

Viata nu iarta slabiciunea.

  Intamplator, intr-o seara am gasit pe net un citat “Viata nu iarta slabiciunea. Adolf Hitler”. Venind din partea lui aceste vorbe (pentru ca stim cu totii cat bine a facut in lume),te pune pe ganduri intr-un fel sau altul. Daca stai bine sa te gandesti, asa si este. Exemple clare: esti intr-o echipa de orice fel de sport, daca esti ambitios si puternic, devii printre primii sau titular,daca esti slab si delasator, ajungi sa fii lasat mereu la urma,orice ar insemna asta; la fel in muzica, nu conteaza cat talent ai, daca lupti ajungi sus, daca esti slab nimeni nu afla vreodata de tine,pentru ca viata e dura si nu iarta,pentru ca intai da testul si apoi iti zice lectia.

      Bineinteles, Hitler nu se referea la aceste exemple. Pentru el “slabiciune” reprezenta tot ce ura el pe lume,si incerca sa distruga, acei oameni lipsiti intr-un fel sau altu de aparare, el fiind viata care nu-i ierta. Si bine facea, uitati ce renume avem din cauza rromilor (nu vreau sa ii jignesc numai pe  cei care se simt;) ). Dar totusi, ce se intampla cand totusi, esti suficient de luptator/oare si totusi  pierzi? Cum sa iti mai gasesti fortele sa te ridici dupa ce ti-ai folosit toate resursele luptand pentru ceea ce vroiai cu adevarat?

       Adevarul e ca speranta te poate conduce foarte departe. Atat de departe incat nici nu iti poti imagina. Si ajungi sa fi prins in tot ceea ce crezi ca intr-adevar conteaza si merita efortul tau, dar realizezi la un moment dat ca nu mai ai demult nevoie de “telul” acela, indiferent daca l-ai atins sau nu; si apoi realizezi ca esti prins/a in drumul acela, vrei sa scapi si nu ai cum, si nici nu indraznesti sa arati slabiciune,pentru ca viata nu te iarta! Si poti ajunge din lac in put,realizand ca ai pierdut ani din viata pentru nimic.Totusi ai facut tot ce ti-a stat in putinta ca sa-ti vezi visul cu ochii, dar cea mai dureroasa parte e aceea in care, pe ultima suta de metri “visul” tau da semne de oboseala, si atunci peretele de cristal se sparge, si defapt  intr-un moment sobru iti dai seama ca nu aveai nevoie de la inceput. Un om intreg la cap,ar fi devastat,dar nu si eu,pentru ca devizia mea e “Nu o sa regret nimic niciodata” ma ajuta foarte mult, si defapt cu ideea asta am trecut peste multe piedici pana acuma, si sper sa ma ajute in continuare!