Viata nu iarta slabiciunea.

  Intamplator, intr-o seara am gasit pe net un citat “Viata nu iarta slabiciunea. Adolf Hitler”. Venind din partea lui aceste vorbe (pentru ca stim cu totii cat bine a facut in lume),te pune pe ganduri intr-un fel sau altul. Daca stai bine sa te gandesti, asa si este. Exemple clare: esti intr-o echipa de orice fel de sport, daca esti ambitios si puternic, devii printre primii sau titular,daca esti slab si delasator, ajungi sa fii lasat mereu la urma,orice ar insemna asta; la fel in muzica, nu conteaza cat talent ai, daca lupti ajungi sus, daca esti slab nimeni nu afla vreodata de tine,pentru ca viata e dura si nu iarta,pentru ca intai da testul si apoi iti zice lectia.

      Bineinteles, Hitler nu se referea la aceste exemple. Pentru el “slabiciune” reprezenta tot ce ura el pe lume,si incerca sa distruga, acei oameni lipsiti intr-un fel sau altu de aparare, el fiind viata care nu-i ierta. Si bine facea, uitati ce renume avem din cauza rromilor (nu vreau sa ii jignesc numai pe  cei care se simt;) ). Dar totusi, ce se intampla cand totusi, esti suficient de luptator/oare si totusi  pierzi? Cum sa iti mai gasesti fortele sa te ridici dupa ce ti-ai folosit toate resursele luptand pentru ceea ce vroiai cu adevarat?

       Adevarul e ca speranta te poate conduce foarte departe. Atat de departe incat nici nu iti poti imagina. Si ajungi sa fi prins in tot ceea ce crezi ca intr-adevar conteaza si merita efortul tau, dar realizezi la un moment dat ca nu mai ai demult nevoie de “telul” acela, indiferent daca l-ai atins sau nu; si apoi realizezi ca esti prins/a in drumul acela, vrei sa scapi si nu ai cum, si nici nu indraznesti sa arati slabiciune,pentru ca viata nu te iarta! Si poti ajunge din lac in put,realizand ca ai pierdut ani din viata pentru nimic.Totusi ai facut tot ce ti-a stat in putinta ca sa-ti vezi visul cu ochii, dar cea mai dureroasa parte e aceea in care, pe ultima suta de metri “visul” tau da semne de oboseala, si atunci peretele de cristal se sparge, si defapt  intr-un moment sobru iti dai seama ca nu aveai nevoie de la inceput. Un om intreg la cap,ar fi devastat,dar nu si eu,pentru ca devizia mea e “Nu o sa regret nimic niciodata” ma ajuta foarte mult, si defapt cu ideea asta am trecut peste multe piedici pana acuma, si sper sa ma ajute in continuare!